HOME D.E. GUEST BOOK SPORT ISCRIVITI DELFINARIO LINKS COOKIE POLICY


•   Taranto, tutto pronto per la Festa di Sant'Antonio 2019
•   “Storia e Architettura”
“San Pietro: l’altra Basilica”.

•   Attenti a quei due: confronto diretto tra Mare e Terra in una sfida tra grandi chef
•   “Percorsi educativi per una società interculturale”
•   MAGNA GRECIA AWARDS 2019
•  Centro di Documentazione


•   MANDURIA (TA): La Coldiretti nella gestione del Parco dei Messapi
•   RICONOSCIMENTO NAZIONALE PER IL PIZZAIOLO TARANTINO PROFESSIONISTA MICHELE DI BARI
•   PULSANO: IL COMUNE FA COPRIRE TUTTE LE BUCHE SU VIA TARANTO



•   Riesame AIA ex Ilva: le valutazioni e richieste di Legambiente
•   Il Dossier Taranto di Legambiente sull’ex Ilva
•   GRETA CHIAMA TARANTO


•  U Tarde nuestre -
rassegna quotidiana

•  Basket
•  Atletica
•  Delfini Erranti Touch Rugby Taranto
•  Altri


Notizie
Ricorrenze
Raccolta Foto


Google
Web DelfiniErranti.Org



stampa l'articolo
SETTIMANA DI PASSIONE
(Cè sbattere ogne anne… ’U cummò chìne de Perdùne)

mercoledì 9 aprile 2014

di Tonino Lenti

LE PALME

 

 

 

SETTIMANA  DI  PASSIONE

 

(Cè sbattere ogne anne… ’U cummò chìne de Perdùne)

 

 

 

 

Due coniugi, lui Pascàle, pensionato Ilva, lei Cuncètte, casalinga, risiedono nell’Antica Taranto, tra gli sdruccioli e vicoletti, dove una volta si accasava solo il profumo del mare e ora c’è anche il “profumo” indesiderato delle ciminiere. Ma nonostante i tanti problemi dell’Isola, c’è ancora molta gente che non riesce a lasciare il luogo dove è nata. Ed è per questo motivo che il nostro Centro Storico è ancora vivo, tra i tanti, i coniugi Pascàle e Cuncètte.

 

Quaresima, lunedì di Passione, i tarantini veraci si preparano per le prime manifestazioni, che precedono i nostri Riti. Quasi mezzogiorno, nella casa dove abitano gli anziani coniugi, ci si prepara per mettere tavola. Cuncètte, sta sistemando “s’u mesàle, ’nu mienze panètte napuletane”, sul fornello “’u tiiste” con la minestra di ceci, mentre Pascàle, è intento a prendere qualcosa da “su tramenzàne”.

 

 

--  Pascà, mène ca jè pronde ’a taùle! Le cìcere ind’u piatte stoch’a mmette.  

--  Mò-mò, famme scennè da su’a scale, mò avènghe Cuncè.

--  Cè stè fface su’a scale, Pascà?

--  Stoch’a scènne da su tramenzàne ’a sckadale cu le statuètte de le Perdùne. No ’u sèije Cuncè, ca dumèneche sò le Palme? Òsce à trasùte ’a Sumane de Passione!

 

--  Pascà e da mò m’anghiè ’u cummò chìne de Perdùne? No puè aspettà a dumèneche? Cè sbattere ogne anne…        

--  Cuncè, no accumenzà, ànze ’u sé cce ha fa? Accumienze a levà chidde quattre letràtte de muèrte da su’o cummò, c’hagghià sestemà ’a prucissione d’a ’Ndullerate.

--  Mène Pascà, vìde cce tt’accalme ’nu piecche, lasse ’mbande tutte cose e avienne azziettete ’ntaule, ca mò ss’arrefrèddene le cicere.    

 

--  Cuncè, le cicere è dìtte, piccè ’a paste no ’nge le calate?

--  None Pascà, ne le mangiame a zzuppe, nah, hagghie tagghiate pure le fedde de pane.

--  Penzàve Cuncè, ca òsce m’avère seduare ’nu belle piatte de stualètte cu le cicere.  

 

--  Beh, vabbene Pascà, le facimme ’a sumane cce tràse cu le fasule.

--  E mè tappate ’a vòcche ah, Cuncè. Mò famme pigghià ’a buttiglie du Primitìve, ca m’hagghià scarfà ’nu piecche. 

 

--  Vìde cce vè chiane cu quidde vine Pascà, ca pò accumienze a strulecà, tande ’u liette pò tt’attocche.

--  Cuncè, ’a bonaneme d’attaneme, ’u sé cè dicève? “Quanne ’a furtùne no te vè, pigghietene suènne”. E accussì hagghià fà ije, a cume fenìsche de mangià, me vòche a sckaffe ind’a ’u liette. E s’honne benedìtte le Palme.

--  Aproposete de Palme Pascà, vìde ca dumèneche, hammà scè a’u Campesande.   

 

--  Cè hammà scè fà a’u Campesande, Cuncè?

--  Pascà, no ’nge l’hammà purtà dò palme a le muèrte nuestre? Mò jè a cume dìce tuije: “hammà spezzà ’a tradeziòne”.

--  Stè tiempe fìne a dumèneche Cuncè. Azzettamene ’ntàule, mangiamene le cicere mò.  

--  Quanne no te sòne, tàgghie subbete a curte no Pascà?

 

--  Cuncè, fòre a’ logge no stonne appise le diaulìcchie?

-- Sine Pascà, cange sempre descurse… Nah, ùschete ’u cananòce. Avogghie cu te scàrfe e tt’appapagne, ’mbrà vine e diaulìcchie. Accussì mò cce te cuèrche fàce tutte ’nu tìre fine a crèmatine.

--  Cuncè, cu no te ne scuèrde cu me sviglie, ca stasere, a’u cuncierte a San Dumieneche hagghià scere.

 

--  Cè cuncierte Pascà? 

--  Cummè no ’u sèije Cuncè, ca ogne anne a’u lunedije de Passione, sòne ’a bbanne d’a Marine? Cè me pozze pèrdere stà ’ppundamènde cu le marce d’a Passione?   

 

--  Pascà, no te ne zzumpe une. Fine a Venerdija Sande avogghie cu tt’abbigne, ’mbra bbanne e le dìsche… A cume cagne le chiamene mòije, le dìsche piccinne. Chiù sciame ’nnanze e chiù sturie jèssene.      

--  Beh, mangiame ’n grazie de Dije Cuncè. Pàssame ’u pane mò, cu no ss’arrefrèddene le cìcere.   

 

I due coniugi, si siedono a tavola e si gustano la zuppa di ceci, con le fette “de panètte napuletane”, il classico pane consumato da diverse famiglie tarantine, vissute tra i due Ponti.    

Pascàle dopo aver consumato la zuppa dei legumi e assorbito un paio di bicchieri di vino, si alza dalla tavola e avviandosi per la pennichella…

 

--  Beh, Cuncè, me vòch’a mmènghe s’u liette. Chiàmeme vèrse le quattre.      

--  E ’u cafèije no ’nge ’u vuèije Pascà?

-- None Cuncè, m’u pìgghie mò cce me vòse. Ànze ’u sèije cè ha fa? ’mprime cu arrivene le quattre, appiezzeche ’a machenètte du cafèije, accussì me svèglie cu’a ’ddore ca stè ggire ind’a ccase.   

 

--  Pascà, vìde cce te vè cuèrchete và. E suènnete ’a bbanne ca stè ggire pe Ttarde Vecchie.

--  Cuncè, quedde d’a Marine o ’a Bbanne Paisielle?

--  Quedde de le trè cumpare Pascà! Mèste Faèle, mèste Giuanne  e Trumbòne.

--  Ah, Cuncè, no jè nononne ca te la ’nzignàte ste versètte.

--  Vè duèrme Pascà. Famme allestà ’a cucìne mò.   

 

Così, dopo aver scherzato a loro modo, Cuncètte va a mettere in ordine la cucina, mentre Pascàle si va a riposare. Alle quattro, Cuncètte va dal marito per svegliarlo, come d’accordo. In cucina è pronta la caffettiera.

 

--  Pascà! No tt’azà mò?

--  Già le quattre sò Cuncè?

--  Manchene cìnche menute ancore Pascà.

--  E tt’àgghie dìtte a le quattre Cuncè e m’è svigliate ’mprime. Propriamende su’o mègghie.

--  E cè t’è perse Pascà, alanghe de le cìnche menute de suènne.

--  Cuncè, m’è svigliate proprie quanne ’a bbanne stè attaccave “A Gravame”.

 

--  Nah, cc’averamende ’a bbanne t’è sunnate Pascà? Dìmme ’nu piecche, cè bbanne jève?

--  ’A bbanne de ma…  M’u stè facìve  proprie dìcere Cuncè.   

--  Accussì brutte è rumàse Pascà? Cce sapève tt’avìsse fàtte durmèije fine a crè matine. E cce te sendève pò Pascà.

 

--  Cuncè no ’nge stòch’a ssende addore du cafèije.  

--  Sìne Pascà, l’hagghie preparate ’a machenètte, mò ’a vòch’a mmètte s’u fuèche. Vuèsete mò.

--  Cuncè, me raccumanne, ’u sèije ca ’u cafèije, ’u guste, belle ind’a tazze bollende.

 

--  ’Nquarche vvòte Pascà, tt’asquàre ’u cananòce, cu quidde cafèije.

--  Cuncè, ’a bonaneme d’attaneme, ’u seije cè dìceve? “’U cafèije se bbeve chianggenne”.

--  E ppe ss’assugà le lacrime, ce s’u bevève  cu fazzelètte ’mmane Pascà?    

 

--  Cuncè, te stoch’a vvèghe arzille-arzille, cè t’è bevute, ’nu bicchierìne de rosòlie?

--  Addò stè chiù ’u rosòlie Pascà? Ca no à rumàse niende ind’a buttiglie. E pò no ’u sèije, ca no ne pozze bèvere?     

--  Cumm’è ca no à rumàse niende Cuncè, ca ne stàve mènza buttiglie ancore.

 

--  Pascà te n’è scurdate ca l’òtra sere, ’nnanz’a televisiòne, cu ’a partite de pallone, bìve tu ca bève ije, cu figghieta  Cènzìne e le fìle de fràtta  Colìne… E cume bevèvene le dò nepùte tuije…

--  Cuncè, ca ’nu bicchierìne sùle m’àgghie bevùte.

 

--  E se vède Pascà, ca chidde trè marpiùne, s’honne sculàte tott’a buttiglie. No è vìste ca quanne se n’honne sciùte, se ne stè scèvene ’ndèrre ’nnanze a’ porte tutt’e trète, parèvene ’u Tròne quanne se  nazzechèsce s’u Punnìne.     

 

--  Beh, vìste ch’è numenàte ’u Punnìne Cuncè, fàmme allestà, ca cce no ’mpiede m’attocche a San Dumieneche stàsere.

--  Nah, bìvete ’u cafèije Pascà, ùschete ’nganne apprìme e pò te vè ’llìste.

 

Gustatosi il caffè, Pascàle va a prepararsi per andare al concerto del lunedì di Passione che si tiene in San Domenico da molti anni, una tradizione portata avanti dalla congrega di Maria SS. Addolorata e San Domenico, dove vengono eseguite le più note marce funebri dei nostri Riti, dalla fanfara dipartimentale della Marina Militare. Un concerto seguito da molti appassionati e cultori di marce funebri, come il nostro Pascàle. Infatti è già pronto per uscire di casa.

 

--  Beh, Cuncè, sò già le cìnche e mmenze, mò me ne vòche chiane-chiane.

--  Addò stè vè accussì tìse-tìse, no t’u miette ’u cappotte? No vìde cè vviende ca stè a’ Marine? E miettete ’u cappiedde pure, no fà ’u giovanotte.

--  Cè chiù, ’a scialle me l’hagghià mèttere Cuncè? Ca cè stè ffàce ’a neve?  

 

--  Pascà, mègghie ca tt’accufaniesce, chìste sò tiempe ca tt’accidene ’a salùte. Pò cè hammà chiamà ’u dottore?

--  Cuncè, no numenà ’u dottore, ’u sèije, ca manche cce tiene ’a frève a quarande avène a ccase.   Se lamende sempre ca sò ijerte le scale. Mò le facìme apposte-apposte l’ascensòre pe ijdde.

 

--  E addò l’avèmma mèttere l’ascensòre Pascà, ca cce no tenìme manche a tròmbe de le scale.

--  Cuncè, ne mettime ’na carruchele ind’a logge e ’u teràme suse.

--  Pascà, cè l’hammà paijà pe nueve, no è vìste cummè gruèsse, addà spezza ’a corde? E l’hammà  scè pìgghià d’abbasce?

 

--  Pigghiamele a rrìse ch’è mmègghie Cuncè e prijàme cu stame sempre bbuene. Fammene scè và.

--  Pascà, ma no jè subbete? Cè a scè fà da mò a San Dumieneche? A scè murè du frìdde, c’addà jè granne è frèdde ’a Chièsie. 

 

--  Cuncè, mò me ne vòche da Marine e pperde ’nu piecche de tiempe, poddarse ca jàcchie a  Mimìne “trumbètte”, quidde o stè  chiacchiarèscie ’nnanze a Mazzarrise o stè ind’u tabbacchine de Ricchiute, ca se stè sciòche le numere a’u Superenalotte, o stè ppìghie’nu bigliette gratt’e vvince.   Accussì ne sciame aunìte a San Dumieneche, ca pure ijdde jè appassiunate a le marcie d’a Passione. Apparte ’a fessazzione a’u sciuèche de le numere.

 

--  Pascà, ma piccè ’u chiamene “trumbètte?”     

--  Jè fatte vecchie quiste Cuncè, fammene scè mò, pò t’u conde ’u fatte.

--  Tanda luènghe jè Pascà? No ’u cuènde!

--  Mò ma fà-fà tarde Cuncè, cè mm’agghià sendè ’u cuncierte ’mpiede?

--  Da tanne l’avìsse già cundate Pascà. No te maniesce.  

 

--  Cuncè, quanne te miette e cè sì… Mamme du Carmene! Beh, siende: quann’emme piccìnne, ’u ggiùrne d’a Befane, tutte le uagnùne stamme cu le pistòle e fucile a sciucà ’mmienz’a ’u larie a sparare da ’na vanne e ll’òtre, ijdde a ’nu certe punde se n’assì da ind’u pertòne cu ’na trumbètte.

E nuije a cume ’u vedèmme arrevà, subbete ’u pìgghiamme a carecature: “Mimì, a quande colpe jè ’a trumbètte?” e ijdde russe-russe ’mbacce, avasciò ’a cape. E subbete ’a mamese da su’a logge ’u chiamò: “ Mimì avienn’a suène ’a trumbètte suse a mammà, l’àssele scè a chidde  panarìdde!”. E fù da ttanne ca ’u chiamame Mimìne “trumbètte”. E tt’hagghie cundate ’u fatte Cuncè.

 

--  Beh, Pascà, mò accumenze a trumbà ’nu pieche de farine, accussì mò cce avienne te fàzze acchiare ’nu belle pizze soprafuèche. 

--  Cuncè, me uè cu face cundende? Falle chìne cu’a cipòdde e l’alije, accussì ’nzicche ’nu belle bicchiere de primitìve e chiudìme ’a serate.

--  Pascà, cu no fàce ca vè tràse da Mazzarrise, ch’a cumpareda Memìne le piace ’u bicchierìne.

 

--  Cuncè, cè sìme chiù uagnùne? ’Na vòte, quanne jèmme giuvanotte nu scè facèmme ’u bicchierìne, ànze mò t’u dìche, ’nquarche vvòte scè trasèmme da Sumarane pe ’nu bicchiere de vine e ’u stuèzze du vùrpe a’ luciane ’mbonde a’ furcìne. Mò addò hammà scè chiù, sule a’ ccase nu bevìme ’u vine. Beh, ne vedìme chiù ttarde Cuncè. Me raccomande a’u pizze chìne.

                                                          

La cantina “de Sumarane” è un dei tanti locali scomparsi in via Garibaldi, dove il frequentatore oltre al bicchiere di vino, che accompagnava con pezzetti di polipo alla luciana, polpette e “stuezze de furmagge”, si imbatteva nelle sfide di “scopa” (classico gioco di carte napoletane) con altri incalliti bevitori.  

Oltre a  “Sumarane” sono spariti “da Marine”, il magazzino arnesi della pesca e indumenti per il mare di “Amedeo Millarte”; la bottega “de Miscioscie”, dove trovavi il caffè, spezie e drogherie varie; la macelleria di carne di cavallo, “equine Cicala”; ancora fermi nello stesso locale  lo storico deposito di bibite di “Nanìne Seconde” e il panificio “Garibaldi”, che fa da sentinella assieme al Bar Mazzarrisi, “’nnanze” al vico Zippro.   

Tante trattorie sono scomparse in via Cariati, dove si mangiava a base di mare “cu le sunatùre” di fisarmonica e mandolino “’nnanze a’u taulìne”, ristoranti come il “Gambrinus”, “Pesce fritto”, “Gambero rosso”, “Grotta azzurra”, le paranze più in là facevano da cornice. Era la Taranto marinara, ora purtroppo, desolazione. 

 

Pascàle esce di casa e si avvia per il concerto, mentre Cuncètte si appresta ad impastare la farina per preparare la focaccia per la cena.

Giù tra le stradine della Vecchia Taranto c’è movimento, sono in tanti gli appassionati delle nostre marce funebri diretti verso la Chiesa di San Domenico.

Si respira già l’aria dei Riti nell’Isola. In via Duomo davanti ad alcuni laboratori artistici, appaiono delle tele che rappresentano momenti delle processioni della Settimana Santa. In particolare quello del pittore Nicola Giudetti. Tra confratelli, c’è chi discute su la volontà di aggiudicarsi un ambito simbolo per le processioni del Giovedì e Venerdì Santo. Taranto è in fermento.

 

Intanto San Domenico è piena di gente, sull’altare è posizionata la fanfara dipartimentale della Marina Militare, diretta dal maestro Saverio Cataldo Mele, il concerto sta per iniziare. Tra i brani in programma: Giovedì Santo, (Bonelli) In memoria, (Ippolito) A Maria Santissima Addolorata (Ventrelli), Mamma (Rizzola), Mestizia (Manente).  

 

.      .      .      .      .      .      .      .

.      .      .      .      .      .      .      .

 

Pascàle, dopo il concerto, fa ritorno a casa, ma prima si ferma un attimo “rète a’ Duàne” per comprare “’na francàte de cannelìcchie”, come antipasto, visto che per cena Cuncètte gli faceva trovare  “’u pizze chìne”.

Addentrandosi poi tra i vicoli e nei pressi di largo Crocefisso,  Pascàle arriva a casa, nel portone già si avverte il profumo della focaccia, pure “’u cagnùle de chìdde de bbasce”, teneva la testa fuori dalla porta semi aperta che dava nel piccolo androne dello stabile. Il profumo della focaccia lo stava annusando anche lui. Pascàle intanto era arrivato al piano superiore, entra in casa…

 

--  Cuncè, addore du pizze, fìne abbascie se sende, pe pìcche no fàce svenì a’u cagnùle de Uelìne “capa grosse”.

--  Piccè cè stave ind’u pertòne Pascà?

--  None Cuncè, tenèvene ’a porte scarazzate e ’u cagnùle cu’a cape da fòre. No jè ca stè ’a fìgghie Melìne? Cè dìce l’hammà scennè ’nu stuezze de pizze, a cume stè quedde graveta grosse? C’addore fìne ind’a case à trasùte.

 

--  Pascà, no ’nge stè, se na sciùte da mò. Honne fatte ’nu pìcche de revuète ind’u pertòne, ’u  cagnùle e quiddd’òtre scacanìne du nepòte. Mò cce nasce quidd’òtre, a sèndere cè tramòte quanne avenene a jacchiene a’ nonne e ’u nonne.    

 

--  Cuncè, ancore addà nascere, fìne ca se face granne… Beh, cè dìce, ne l’hammà mangià stà fecàzze? Miette ’u mesàle tu Cuncè, ca ije vòche a ijapre le cannelìcchie e le porte ’ntaule.

--  Le cannelìcche è pigghiate Pascà? 

--  Nah, hagghie passate da rète a’ Duàne, Cuncè, e m’agghie fermate sott’a Penzellìne, tenève ’nu spiùle de cannelìcchie, nn’hagghie pìgghiate ’na frangate, giuste pe ’nn assagge.    

 

--  Pure Mimìne “trumbètte” ha pìgghiate le cannelìchie Pascà?

--  Ca cè l’hagghia ’cchiate a’ Marine Cuncè, stave ’u figghie ’nnanze a’u tabbacchine e m’ha dìtte ca stave ind’u liette accustepate. E me nn’hagghie sciùte sule a San Dumieneche.

 

--  Pascà, cè agghià pigghià ’nu limone?

--  None Cuncè, senza limone, cce stàvene le cozze allore sìne.

--  Le cozze de ’na vòte Pascà, none chìdde de mò!

--  L’è dìtte Cuncè, mò tt’agghià cundà ’nu fatte, appproposete de cozze de ’na vòte. Jè ’nu recorde ca m’à rumàse ’mprèsse ind’a meròdde, a cume dicève ’a bonaneme du nonne.

 

--  Pascà, facìme attiempe fìne ca ne curcame? Ca tu quanne te miette a cundà, jè notte ’u fatte.

-- Cuncè, mò tt’agghià fà sendè, addò m’hagghie mangiate ’na vòte le cozze quann’ère piccinnùdde..         

--  Addò jè Pascà? Rète a Le Mure?

 

Il tarantino verace indica con “Rète a Le Mure”, la parte della “Marina” adiacente al mare. Perché in epoca antica, in quella zona di mare c’erano le mura di cinta della Città Vecchia, con una torre (Torre Nuova) all’altezza della Chiesa di San Giuseppe. Abbattuta come tanti altri pezzi storici della nostra città. Quindi tutt’ora il residente usa ancora questo termine per indicare tale zona.   

 

--  …Cuncè, ’mmienz’a mmare, quanne l’arie du mare nghianave fìne a le Tammorre. Tenève sette-uett’anne, putève jèssere ’u ’58-’59. E ’na sere, de staggione, ’a bonaneme d’attaneme me disse: “Pascà, scià ca nn’ammà scè mangià dò cozze, a’u larie cu’a varche”.

                                                  

Accussì scinnemme mère a’ Marine, addò ne stè aspettavene, n’òtre e dò cumbagne d’attaneme, Gisberte e Vicìnze ’u patrùne d’a varche. Une cu ’na buttiglie de vine e pruvelòne, l’òtre cu ’nu siecchie chìne de cozze. ’A bonaneme d’attaneme purtò ’nu mienze panette napuletane.

 

M’arrecorde, tt’anne rète a le Mure, vìste ca le mundevate, stavene tutte le varche appuggiate su’a rène tutte ’nfìle: lanze, lanzetèdde, sckivarìdde, e cce no stave attiende, quanne scè pìgghiave ’u sckive, sprusciàve e te ne scìve de cule ’ndèrre p’u lippe ca stàve a’ ripe de mare.    

 

--  Pascà, ’u pizze ’ntaule stè, l’agghià scarfà a nn’òtra vòte? Quanne te miette a cundà, ’u pìgghie sempre da lundane ’u fàtte.  

--  Cuncè, ca quanne cuènde ’nu fàtte l’à sapè cundà, fammu fenì mò. Comunque, pigghiamme ’a varche e a rrime ne scèmme a’u larie, a cume arrevame sott’a le sciaije mère le Tammorre, Vicìnze menò ’u lampaudde a mmare e mettemme taule, sdevacò ’u siecchie chìne de cozze su’a sànele, pò ànghije ’u siecchie da mmare e menò ’na sciaqquate su’a le cozze, l’acque ca scinnève da su’a sànele e le cozze addevendarene vive-vive. Parèva ’na cullane quedda mènza zoca, Cuncè, addà tt’avìre acchià. 

 

--  Pascà, e mò arrivene cozze da Grecie e da suse all’alte ’taglije , cu quidde paradìse ca tenemme nuije ’na vòte.

--  E cume te stè dicève Cuncè, Gisberte appuggiò ’u vine e ’u pruvelòne suse a’u tamburrìdde e ’a bonaneme d’attaneme ttagghiò ’u pane a fèdde. Assèrene le grammèdde e accumenzarene aprè le cozze.

--  Pascà, e no ’nge l’honne scuzzelate le cozze?

 

--  Cuncè, cè se perdève tiempe addà, se levave ’u mustazze e vije. Ogne ttande sciaqquavane ’a cozze a mmare. Ogne trè quattre cozze, ’nu stuèzze de pruvelòne ’mmocche. ogne ttande me davene ’na cozze, “miette ’u limone Pascà” dicève Gisberte, parèvene pampanèdde chìdde cozze, belle chìne-chìne.  E pò ’mienz’a mmare, ’u sapore jève doppie.   

Ancore me l’arrecorde stù fàtte e me fècere assagià pure ’u vine. Pò quanne turnamme, se vedèvene

tutte le palazze  d’a Marine  cu le cristiane  affacciate  ind’a le logge, mò ’nvèce palazze  vacande e

scuffelate. Cè fìne c’ha fàtte Tarde, Cuncè. Mangiame mò.

 

--  È fenìte Pascà? Menumale và, mò famme assaggià dò cannelìcche.  

--  Cuncè, ca tt’àgghie cundate stù fàtte, pe te fà capì, cè cozze jèvene chidde de ’na vòte, ’nzertate cu’a zoca, none mò cu’a retìne de nailòn, e cè mmare ca tenèmme ttanne! Pe no parlare de l’osckre, ca jèvene pure  numenate. E mò, cce vè ppìgghie dò cozze agnàchele  o cozze pelòse, a stà attiende-attiende pe vedè da cè mmare avene, però se jàcchiene chidde paijsane. Nah, fatte a vòcche Cuncè, sò belle frìsche, siende cè addore!  

 

--  Belle sò Pascà, se sende ’a freschèzze. Nah, siende ’u sapore du pizze mò, mangiate stù stuèzze. 

--  Cuncè, averamende sapurìte jè, cè alije è mìse? No sò chìdde de l’òtra vòte?

--  Pascà, stavòte l’hagghie pìgghiate a’u marcate abbascie a’u Vuaste, no ’u sé, quidde ca se mette ’mprime cu arrive a’u larie du Chiappìne, cu puperusse salate, scarccioppele e marangiane sott’olie, buccacce d’alije all’acque… Stamatine tenève pure l’alìce c’u pepòne.   

 

--  Approposete d’alìce Cuncè, arrecurdamene cc’hammà urdenàre ’na capàse d’alìce sottasale da Zze Manuèle, belle chìdde alìce longhe quand’a ’nu palme.

--  È no jè subbete mò Pascà, almene cu arrìve ’a staggione.

--  Cuncè, no ’u sèije ca Zze Manuèle vè ’ccatte le capàse? No addà sapè quande nn’addà pìgghià?

--  Pascà, ca cè addà scè a Gruttagghie?Ch’a Marine le vè ppighie.

 

--  Beh, parlame de fàtte serie mò Cuncè, l’è levate le letratte da su’o cummò?

--  Pascà, fenìme de mangià mò, ca pò crè matine se penze.

--  Cuncè vìde ca crèmatine agghià sestemà ’a prucissione, no pìgghià tiempe. Ca quist’anne rète a’ Madonne ’Ndulerate agghià ’ppustà ’a bbanne pure.

 

--  Addò l’ha sckaffà chidd’òtre statuette Pascà, ca no caccie chiù niende su cummò.

--  No te ’ncarecà Cuncè, strèngie ’a prucissione e vìde a cume caccie. Pienze a smantellà ’u cummò tu, hamme fatte ’a culumbare du cimetere cu chìdde letratte addà suse.

--  Ancore ha bèvere ’u vine Pascà e già stè strulechìscie. Mangie, no dìcere sempre.

 

Dopo cena i coniugi passano la serata a seguire alcune trasmissioni televisive che chiudono la loro movimentata giornata. È notte, tra i vicoli e postierle della Antica Taranto c’è silenzio, solo alcuni passi di chi, con i suoi attrezzi per la pesca, si reca alla Marina per imbarcarsi su “’na paranze” e iniziare la giornata lavorativa nel nostro mare ora acciaccato.  

 

I giorni passano, la domenica delle Palme è in arrivo, Pascàle ha già sistemato la processione dell’Addolorata sul comò, completa della banda. E non mancano in sottofondo, le note delle marce funebri della sua gelosa collezione, che fanno borbottare la paziente Cuncètte. 

 

--  Pascà, tutte le giùrne hammà sendè stù chiànde?

-- Cuncè, stù chiande ca dìce tu, jè ll’aneme d’a Passione tarantine, stà melodije ’mbèce accumbagne ’u chiande d’a Madonne ’Ndulerate su ’a scèse du Punnìne. Senza stà mùseche ’a ’Ndulerate no tenève manche ’a forze de scè  spèrte p’u figghie suve.

 

--  Pascà, ’u sacce ca sò belle ste mùseche, ma tu te miette da matine a’ sere, cu ste “melodije”, a cume dìsce tuije. Ca se uàstene le dìsche! Pò no ha ’ccattà l’òtre?     

--  Niendedemène Cuncè, ca stè ppinze cce se uàstene le “CD”...  

--  Pascà, e dumènecche cè ha dìscere? T’è sciucate ’a parole pe le Palme, mò a Pasche se ne parle.

--  Cuncè, ’u sèije ca quanne me mette, ’nquarche parole ’mpurtante ’a ijèsche da cape.

 

--  Eh… A cume a quedde ca dicìste a Natale, ca stonn’a rridene ancore le fìle tuve.

--  Qual è? No me stòch’a recorde.

--  Quanne uè tu Pascà, no tt’avène niende a mmende, mò tt’arrecorde ije, cè cucenamme a Natale?

--  Aspiette famme arrecurdà Cuncè… A sì, ’u raù de brasciole de cavadde, cu le chiancarèdde. E pò cè facèmme…  Ah, le sècce a ripiene…

 

--  Si vabbè, lasse stà ’u rèste, quanne stè calamme le chiancarèdde, cè me dicìste ind’a cucine Pascà?

--  Vatt’a recuèrde mò Cuncè, da Natale, mò stame a Pasche.

-- Mò t’u dìch’ije c’è dìtte Pascà, stave ’u tiiste du raù su’a cucine e siccome jève Natale, te nn’assiste cu ’na parole ’mpurtande, a’ ll’ùse tuve, siende  mò, ca lucculaste pure:  “Cuncètta, mi passi il testo?” e tt’anne sckattarene a ridere tutte quande ind’a camere.  

                             

--  Ah Cuncè, a cume te piace a cundà ste cose? Pò rùsce quanne te pìzzeche ije?

--  E ca tu, no puè parlà a cume t’ha ffatte mamete, accussi no ne miene javatùne. 

--  Cuncè, approposete de frutte de mare, dumèneche sò le Palme, no addà mangià Cenzìne, ’u sèije c’ha quidde le piacene le cozze pelòse e…

--  Addò la scè ’cchià le cozze pelòse Pascà?

 

--  Mò vèghe cce le urdenèsce a Pierìne “’u luenghe”, ca quidde tène ’a rrobbe bbone.       

-- E a stù punde Pascà, urdeniesce pure le cozze, accussi facìme paste cu le cozze e accundenddame a Rosètte.

--  Cuncè, vìde ca figghieta Rosètte, dumèneche da sòcrese vè mmangie e pò de Pasche stè cu nnuije. E cce hammà fà ’a paste cu le cozze? Vìste ca sò le Palme? Le facìme cu’a paste de San Geseppe, a ccume le mangiamme quann’ère ugnòne a ccase da bonaneme d’attaneme.    

 

Molte famiglie tarantine anni addietro, come tradizione a pranzo, nella festività di San Giuseppe,  come primo piatto preparavano la pasta riccia (oggi mafalda) con le cozze  perché ha la forma di una tavoletta con l’orlo simile a truccioli da cui il nome di “paste de San Geseppe”.  Non mancavano alla fine le deliziose zeppole del bar Mazzarrisi. Ma anche la Domenica delle Palme era usanza cucinarla, visto che poteva ricordare una foglia di palma.      

 

--  Pascà, cè ddice, no puè urdenà pure ’nu chìle  de sècce e le facìme a ripiene, accussì mangiame tutte a base de mare. Ca Cenzìne ijèsse pacce pe le sècce.

--  Cuncè, cce ’u ijènghe a Cenzìne, òtre ’nu chìle de sècce, jè megghie ca le face ’nu vestìte a quidde. E pò stavòte le sècce a’u furne, l’hammà fà a cumme le facève ’a bonaneme de mammà, tt’hagghià fà ’lleccà le muse mò cce te le mange. Almene cangiàme ’na vòte, sempre ’na manère l’hammà mangià?

 

--  Pascà, a cumme le facève mamete?

--  E mò t’u dìche ije, pìgghie appunde, ’u quaderne ind’u terètte da cucìne stè.

--  Pascà, no me fà-fà ’nnanze e rète, ca gìà me stè scènne ’u delore a’ sciateche a’ jàmme. 

--  Cuncè, statte calma-calme, c’a sumane cce tràse ’mbrà Sebburghe e prucissiùne tenìme da camenà numunne. No te strapazzà.

 

--  Pascà, ’u sèije ca p’a Madonna ’Ndulerate, ’u sacrifìcie ’u fàzze ogne anne, cu vòche su’o Punnìne  a menzanotte.  Anze mò te  dìche, ca l’òtra  matine, scè  ’rrevève  su’a  San Dumieneche e

proprie  ’nnanze a  l’altare  d’a  Mamma Sande,  mm’ascenucchiève  e le  dicìve: “Madonna  mèije

Bedde,  no mm’abbandunà,  accussì spère e no tt’abbanddone  manch’ije.”  Me facìve ’u sègne d’a

Croce, bacève  a Criste muèrte e me ne scìve.        

 

La statua di Gesù Morto è posta in una nicchia alla base dell’Altare, nella Cappella in stile barocco intitolata alla Vergine Addolorata. Nel passato era dedicata a San Domenico in Soriano, fondatore dell’ordine dei Padri Domenicani.                

 

--  Cuncè, ’nu sìme tarantine e no ’nge putìme mancà a le tradiziùne nuestre. E ’a Madonne ’u sape  e nn’addà ddare ’a forze cu’a scè accumpagname.  Avènene pure da le paijse cu vèdene ’a Mamma Sande, fegurete ’u tarantine. È pigghiate ’u quaderne Cuncè? Scrive mò, accussì no te ne scuèrde.

Allore, ind’a ’na coppe se mette:

 

pane grattate, chiapparìne, arìene, basileche, rosmarine, putresìne, alije verde senza nùzzele, furmaggie, sale e pepe e ’na ’nzidde d’olije. Quanne è misckate buene-buene, pìgghie ’na tiedde e ijnghie le sècce. A stù punde, mò avène ’u belle, ’na bella spruzzate de vine vianche e doppe sprange suse dò-trè pumedore “anzèrte”, ’na bella calate d’olije, ’nu piecche d’acque su’o funne da tiedde, ’nu bolle su’a fiamme e pò ind’u fùrne. E pò, mò ca te le mange, ma dìcere:  “Pascà, cè sapore sò stè sècce!”

 

--  Pascà, mò ca le cuciname hammà vedè, poddarse ca le scettame ind’a munnezze cu tutt’a tiedde. 

--  E ’ndande Cuncè, a cce se l’ha mangiate, s’à leccate le muse. E pò ’u sèije, ca quanne me mètte    

vicìne a’ cucìne ije, levateve tutte da ’nanze.

--  Mò me l‘avìre fà dìcere une... Vabbè, lassàme stà le sècce mò. Cè dìce Pascà, hagghià fà dò taradde ’mprime de le Palme? Ch’a le piccinne le piacene, spicialmènde a Carmelìne e Mincùcce ca s’aspèttene  a sckarcèdde.       

 

--  Cuncè, cce la fà, fanne pure dòije c’u pepe, ca de sere nguarchedùne ’nnanze a’ televisione, me le mange e l’accumbagne c’u bicchiere du vine. Cuncè, stave ’a bonaneme de Zze Francìsche, ca se l’azzuppave ind’u vine, fà ca ijèvene bescotte c’u latte. Però Cuncè, ind’u furne d’a cucine, cange ’u sapore de le taradde, no jè cume a quidde ca ne mangiamme quann’èmme piccinne nuije. Mm’arrecorde, a bonaneme de mamma, preparave le taradde e dò scarcèdde, une pe mèije e une pe fràtema Colìne.

A nn’orarie, passàve ’u furnare cu ’na bella taùle, se sestemàvene le taràde e le scarcèdde su’a stù tauliere, se le carecave su’a ’na spalle e se le purtave. Ttanne evene sule a legne le furne, te vedìve ’nnanze a’u furne, cataste de legne e ammasse da sarcìne, ca servivene pe dde fuèche a’ legne. Cè addore ’mienz’a strade ca se sendeve… Ere l’arie de Pasche de ’na vòte…

 

In quel periodo tutto ciò che non si poteva cucinare sui fornelli a carbonella, (cucina a muro)  si portava al forno, quindi passava il fornaio e portava via ciò che la massaia aveva preparato: “’u pizze chìne, ’u pizze soprafuèche, ’a tiedde de patane, pumedòre e cipòdde, ’a tiedde de l’agnille cu le patane, ’u cazzemarre, ’a capuzze”.

d

Mentre “le chiancarèdde cu le cime de rape” e i pomodori Sammarzano per la conserva, si cuocevano “ind’a cadare” un altro vano della cucina, per il fuoco si usavano “stòzzere de legne” e per accenderli molti usavano la stoppa, (specie di matassa di filamenti di cotone). Questa era la cucina di una volta, non era ancora comparsa la cucina come elettrodomestico.

Il periodo delle feste di Pasqua e Natale era il momento dove i fornai guadagnavano molto, finite le feste  il lavoro  diminuiva.  Infatti  un vecchio  detto  tarantino  diceva:  “De Pasche  e de Natale, sò

rricche le furnare”.  Torniamo a Pascàle e Cuncètte.

 

--  …Pascà, no m’u dìcere a mè, ca ije javetàve vicìne a Sanda Caterine e tenève ’u furne proprie vicìne  a ccase, stave nn’addore  su’a vija Duome! Mò, cce  tt’affaccie  ind’a logge  e uè  cu siende

l’arie du mare, tt’arrive ’na tànfe ind’u nase, ca te ne scappe subbete indr’a ccase. Fegurete chìdde   

de su’a le Tammorre, sorte d’a rapèste c’honne avùte. 

 

--  Sule ’u fiezze Cuncè?  E totte  quedda  polvere  de minerale ca tènene  su’a le logge e  fenèstre, le lanzuèle le spanne vianche e le retìre grìgie, pe no parlare de quidde ca tenìme ’n cuèrpe.  Povere a nuije, nn’honne fatte le carne lenze-lenze. 

 

--  Pascà, ’u stè chiangìme a ttande de lacreme ’u poste a’u sidderurgeche. Approposete de carne, vìste ca pe le Palme ha urdenà le sècce da Pierìne “’u luenghe”, fà mèttere dò belle naccarìdde da parte  pe  Venerdija  Sande, ’u  sèije  c’a  carne  no  se  ne  mangie,  almene  ’u  Venerdija  Sande.   

 

E quann’èmme piccinne,  ttanne tutte le venerdije no se ne mangiave carne e mm’arrecorde quanne

scève a’ scòle, mammà, me preparave ’nu stèzze de felòne cu’a marmellate e dicève: “Òsce jè venerdije, dumàne t’u fàzze cu’a murtatèlle”, ma a mèije me piacève ’u stèsse cu’a marmellate. Vedìve a cèrte piccinne ’nnanze a’ scòle cu pane e cafèije, pane c’u zucchere, ’a murtalèlle s’a sunnavene. Òsce jè totte nn’òtra cose.

 

--  Honne cangiate le tiempe Cuncè, òsce tutte le giùrne se mangie carne e pizzelle a taulìne. No vvìde  le matremonie  d’òscia dije.  Ristorante  d’aqquà,  ristorante  d’addà,  a cce cchiù  granne ’u

vò ccu ffàce. Nn’avòte, ’u matremonie se facève ind’a ccase, cu le sunature ind’a camera chiù granne e pe cumblemènde: pastètte, amarètte, ’u pizze dure pe gelate ind’u piattine, a l’ùrteme ’u panine cu le pulpètte e cu’a murtalèlle e pruvelòne. ’Na bella quatriglie, ’a bomboniere e bonasere a lle sunatùre.  

 

--  Pascà, ma chidde èvene òtre tiempe, stàve ’a meserie ttanne. Tu stè pparle niendedemène quanne camenave ’u pianìne ’mmienz’a strade a Ttarde Vecchie. Cu’a Lire ancore ’mmote.

--  Cuncè, piccè mò cu l’Eure, no stè pure ’a miserie?  Le cristiane a une a une a’ Caritàs  st’honna

vvonne p’u stuèzze du pane. A stù pùnde stamme mègghie quanne stamme pèsce. Però ’u matremonie, a’u mègghie ristorante e cu le fuèche pure ’u fanne, a’ facce d’a crìse…

 

--  Pascà e dumèneca sere de le Palme, cu’a crìsi ca stè, hammà vedè a qquande add’assè ’a Madonne e le Mestère.    

--  Cuncè, le cunfratelle, pure cce stè ’a crìse, a pparte ca le turnìse se l’honne ’nzemelate pe tutte l’anne ch’à passate, ’u sacrificie, ’u fanne p’a fede e ’a passione ca tènene pe le Rite nuestre.   

 

No vvide, ca cce no ’nge riescene a ’na vanne, scappene subbete a l’òtra gare, ma ’a Muzzètte ’nguèdde se l’honna mèttere, o nere o crème, cce no, no ’nge ’a sèndene ’a Pasche cce no se vèstene.

 

--  Pascà, ma dìmme ’nu piecche, ’nu confratelle, se po’ signà a dò cungrèghe?

--  Cuncè, pe te dìcere ’u ggiuste, m’u stoch’a ddummanne purije. Stù fatte vè ’nnanze da tand’anne, stonne però chidde ca sò sule cunfratelle a ’na cungrèghe, e addà se vède ’a vera fede.   

--  Pascà, e ’u vestiarie ca portene ’nguèdde cce ’u riale ’a cungrèghe?

 

--  Cuncè, sule le cunfratelle du Carmene, ognedùne tène ’a spese de totte ’a veste, cappiedde e accessorie cumplete. ’Mbèce ’u vestiarie de chidde d’a ’Ndulerate, apparttene a’ cungrèghe. Se vestene p’a prucissiòne e doppe cunzègnene tutte quande a’u priore.

 

--  Allore Pascà, chidde du Carmene, supportene pure a spese du vestiarie?   

--  E ccoste pure Cuncè, ’mbrà sarte, stoffe, accessorie, no parlame du scapulare e ’u cappiedde, ca cce  vòle ’nu  cusetòre  fìne  cu le ’nzippe.  E menumale  ca vònne  a’ scazàte  ind’a  Sumana Sande

Cuncè, cce no pure ’a spese de le scarpe cce vulève. Ca pò le scarpe, le tènene ’u stèsse, se le mettene sule stà staggione cu’a festa d’a Madonne du Carmene.

 

--  Pascà,  ca proprie  pe  stù fàtte  se dìce  a Ttarde: “cè sì  stuèdeche  o fratelle  du Carmene?” De ’mbierne a’ scazàte e de staggione cu le scarpe.

--  Cuncè, ca  pure  cce vìde  a dò  persùne  sempre  aunìte ’mienz’a strade, no se  dìce: “na vìde  a

chìdd’e dòije, cume vònne accucchiate, fà ca sò ’a Prima Poste”? E ’u stesse quanne une stè camine lende-lende, te siende da rète: “No camine, vè facenne ’u perdòne d’a Sumana Sande!”

 

--  Piccè Pascà, quande nn’honne dìtte de versètte a’u mumende ca ’nu Perdòne de ’na Poste, se

vè ’vvicìne a’u confratelle c’a stè ascenucchiate ’nnanze a’u Sebburghe e ind’a rècchie de une, le vè ddìce ’nquarche ccose.

--  Fà-fa a le tarantine pò Cuncè… A cce chiù s’à putute levà ’u sffizie ca le cummannave ’u cerviedde.

 

--  Pascà, ma cè le vè ddìce ind’a rècchie?

-- Cuncè, le cunfratelle a ogne ceremonie sàpene le parole a rregole, c’a cungrèghe l’ha ’nzignàte.      

Mò te dìche cè le vè ddìce ind’a rècchie. A cume ’u cunfratelle s’avvicìne a une de le dòije ascenucchiate, citte-citte vicìne a’u cappucce le dìce: “Sia lodate Gesù e Marije” e l’òtre le responne: “Òsce e sempre sia lodate”, a cume vòle l’usanze.         

 

--  Pascà e tutte tu le sèije ste cose?  

-- Cuncè, no ’u sèije ca quanne tènghe ’u giurnale ’mmane, vòche liggenne le nutizie de le tradeziune e da storia nostre. Cce no a cume l’avèmma sapè ste cose. Nah, mò ha vedè, dumeneche sò le Palme e tràse ’a Sumana Sande, ’u sèije quanda nutizie scrivene su’o “Giurnale tarantine” de le Rite nuestre?    

 

--  Pascà, me penzave ca vedìve sule le fegure quanne trimendìve ’u giurnale!

--  Citte tu Cuncè, ch’è fàtte fine a’ quinde elemendare, arrende-arrende sé mettere ’a firme.

--  Pascà, no fà ’u professore, quande vòte è fàtte ’a quinde tu? 

--  Cuncè, almene ije, hagghie ’rrevate fìne a terza medie, tu e rumàse a’u Palazze Amate.  

 

Il Palazzo Amati è stato la sede della scuola elementare sino agli anni ’60, oggi sede universitaria, “Scienze della Maricultura”, insieme all’altra scuola elementare, l’Istituto Comprensivo Consiglio, ancora in attivo, conosciuto dai residenti come “’u Palazze Mastronuzze”.

Ma c’erano anche altre due scuole private nella nostra Città Antica in quell’epoca, l’Istituto Santa Teresa e l’Istituto Santa Chiara, oggi sede della “Soprintendenza per i beni Archeologici” il primo, mentre sede “Tribunale per i minori” il secondo.   

 

--  Pascà e jè ch’è fàtte fìne a’ terza medie, ne miene javatùne, fegurete  fìne a’ quinte, avògghie   javatùne e spuènzele.

--  Bèh, parlame de fatte serie mò Cuncè, òsce jè venerdije, pescrèije sò le Palme, no hammà scè fà ’a Vija Crùce a San Geseppe stasere?

 

--  Pascà, vìde ca stasere,’mprime cu sciame a’ Chièsie, hammà scè pigghià a mammà, ca no m’ha dìtte òtre, ’a Vija Crùce ’a vò ccu ffàsce pure ijèdde quist’anne.

--  Cuncè, ca passate ottand’anne tène mamete, s’a sende cu’a fàce ’a Vije Cruce?

--  Ch’azzìse ind’a Chièsie addà sta Pascà, cè addà camenà rète pe rète a lle stazzione?

 

--  Allore Cuncè, dicìme a’u prèvete, cu aumènde ’na stazzione, ch’a Vija Crùce da case de mamete accumenze.

--  Pascà e menumale ch’è dìtte parlame de fàtte serie... Pure mò hammà sciucà ca stè arrive ’a Sumana Sande? Approposete Pascà, quist’anne a San Dumieneche vògghie sèndere ’a Messe de le Palme, ’a Chièsie jè chiù granne e pò stè ’u core de San Dumieneche, ’a Messe c’u cante jè chiù belle e pò jè ’a case d’a Mamma ’Ndulerate.

 

--  Cuncè, bbaste ca no te uèze cu delore a’ sciateca, cce no cume la fà ’a ’nghianate du Punnìne dumèneche. No ne parlàme pò de Sciuvedije e Venerdja Sande quande camine tenìme da fà.

--  ’A Madonne vède e  pruvvete Pascà, mò ’ndande scè facime ’a Vija Cruce, ca p’u rèste penze ’a Mamma Sande.

 

Pascàle e Cuncètte come di solito con il loro modo brillante, si preparano per questa ricorrenza, che ricorda l’ingresso a Gerusalemme di Gesù. E loro, sempre fedeli a questa festa, vogliono essere puntuali come tanti tarantini credenti cristiani, alla Santa Messa delle Palme.

Mentre le congreghe dell’Addolorata e del Carmine, come da tradizione secolare, anch’esse si preparano per le gare della sera delle Palme.          

 

 

                                                                                                    Tonino Lenti

 

 





Segnala questa pagina
mappa del sito

Per un tuo commento scrivi sul Guest Book del Delfini Erranti


home   cookie policy guest book   sport   cultura   società   ambiente   delfinario   blunote